NORME METODOLOGICE din 19 februarie 2021de aplicare a Programului național pilot de tip „Școala după școală”, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv

Articolul 1

(1) Începând cu semestrul al II-lea al anului școlar 2020-2021, Ministerul Educației organizează și asigură desfășurarea Programului național pilot de tip „Școala după școală“, pentru elevii până la clasa a VIII-a inclusiv.

(2) Scopul principal al Programului național pilot de tip „Școala după școală“ este organizarea, în școlile cu clase de învățământ primar și gimnazial, de activități remediale, în vederea acordării de sprijin elevilor pentru formarea competențelor specifice, sporirea șanselor de succes școlar și de acces la niveluri superioare de educație și diminuarea riscului de părăsire timpurie a școlii.

Articolul 2

(1) Sunt eligibili pentru a participa la Programul național pilot de tip „Școala după școală“, menționat la art. 1, elevii până la clasa a VIII-a inclusiv, aflați în risc de părăsire timpurie a școlii și/sau în risc ori în situație de eșec școlar, în special elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, precum și elevii aparținând grupurilor vulnerabile, cum ar fi elevi romi, elevi din mediul rural, elevi cu dizabilități și elevi din comunitățile dezavantajate economic, care îndeplinesc criteriile de eligibilitate menționate la alin. (2). (2) Pentru participarea la Programul național pilot de tip „Școală după școală“, prevăzut la art. 1, elevii trebuie să îndeplinească cel puțin unul dintre următoarele criterii de eligibilitate:

a) elevul nu a avut acces sau a avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului, întrucât nu dispune de echipamente informatice proprii sau nu beneficiază de conexiune/conexiune fiabilă la internet;

b) elevul se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau are situația școlară neîncheiată la cel puțin o disciplină;

c) elevul are nevoie de ore remediale, necesitate dovedită de rezultatele școlare obținute în semestrul anterior sau la evaluarea inițială de la începutul semestrului în derulare.

Articolul 3

(1) Documentele justificative care stau la baza încadrării elevilor în criteriile de eligibilitate menționate la art. 2 sunt:

a) pentru elevii care nu au avut acces sau au avut acces deficitar la activitățile educaționale desfășurate prin intermediul tehnologiei și al internetului: listă prezentată de către unitatea de învățământ, pe baza solicitării scrise a părintelui/reprezentantului legal al elevului, care include o declarație pe propria răspundere în acest sens;

b) pentru elevii care se află în situație de corigență la sfârșitul semestrului I al anului școlar 2020-2021 sau au situația neîncheiată la cel puțin o disciplină: lista elevilor corigenți sau cu situația neîncheiată la sfârșitul semestrului precedent prezentată de către unitatea de învățământ;

c) pentru elevii care din alte motive au nevoie de activitate remedială: rezultate școlare/rezultate la evaluarea inițială de la începutul semestrului prezentate de unitatea de învățământ.

(2) Documentele care dovedesc eligibilitatea elevilor pentru participarea la Programul național pilot de tip „Școala după școală“ se transmit inspectoratului școlar odată cu solicitările de tranșă, iar copii ale acestora se păstrează la nivelul unității de învățământ.

Articolul 5

(1) Înscrierea elevului pentru a participa la activitățile de educație remedială organizate în cadrul Programului național pilot de tip „Școala după școală“ se realizează în urma informării acestuia și se face pe baza solicitării scrise a părintelui, a reprezentantului legal sau, după caz, a persoanei care a fost desemnată de părinte pentru întreținerea unui copil, în perioada absenței părinților, conform art. 104 din Legea nr. 272/2004 privind protecția și promovarea drepturilor copilului, republicată, cu modificările și completările ulterioare, denumiți în continuare părinți.

(2) Solicitările scrise se depun sau se transmit prin fax sau e-mail la unitatea de învățământ în care este școlarizat elevul, în termenul menționat în calendarul Programului național pilot de tip „Școala după școală“, prevăzut în anexa la prezentele norme metodologice.

(3) Unitățile de învățământ care nu organizează activități remediale și care înregistrează cereri ale părinților elevilor transmit aceste solicitări către inspectoratele școlare județene, care vor repartiza elevii în unități de învățământ organizatoare ale programului.

CALENDARUL
Programului național pilot de tip „Școala după școală“

25 februarie-2 martie 2021 – Informarea de către unitățile de învățământ a potențialilor beneficiari și a părinților acestora cu privire la prevederile legale specifice Programului național pilot de tip „Școala după școală“, prin afișarea acestora la loc vizibil și postarea pe site-ul unității de învățământ

25 februarie-3 martie 2021 – Depunerea de către părinți a solicitărilor scrise de înscriere a elevului în program